30 de ani

Sta inconjurat de cartile sale, munti de carti, unele ingalbenite, altele noi si altele simple scrieri de doi bani ale unor ilustri necunoscuti. I se pare ca lumina din camera este calda, ca inghesuiala ii da intimitate si ca pe intreaga incapere si-a pus amprenta. Lampa inalta de langa fotoliu a inceput sa rugineasca, dar nu ii pasa.

Fiecare zi curge la fel, fiecare pas este construit cu mult inainte. Se trezeste, se spela, ia micul dejun si pleaca la facultate. Corpul sau urmeaza zilnic un plan mecanic, stabilit de aproape 30 de ani, in timp ce mintea sa se simte straina de tot ceea ce este lumesc si deruleaza secole intregi de idei.

Se crede deasupra tuturor si intregul sau discurs din spatele catedrei are acea usoara aroganta a oratorilor care se adreseaza plebei. Un fel de Pitagora care se incapataneaza sa predea din spatele unei perdele, crezand ca invataceii nu sunt inca demni sa-l vada.

Mandria si caracterul sau introvertit devin in sine un paradox de care este perfect constient si care ii confera si mai multa aroganta. Se crede superior, un zeu mult mai presus de viata pe Pamant. In mersul sau prin campus, in felul cum intra in sala de curs, in modul in care le spune studentilor ca au gresit, in modul in care isi prezinta tezele in fata editurilor, care vad flacara de geniu, dar de aceasta data stiu ca atatea idei fara niciun fir narativ nu o sa prinda niciodata.

Ii asculta mereu, le vede zambetele stanjenite si se simte din nou superior. Pentru ca ei toti nu fac decat sa ii intareasca sentimentul de fire neinteleasa, de fericit al soartei. Si in fiecare seara ajunge acasa, aprinde lampa si se cufunda mereu in alta carte, una care ii sprijina convingerile, una de care poate sa se agate atunci cand imperiul sau din hartie este luat de vant.

Cand este macinat de singurate si indoiala, se uita in partea speciala a bibliotecii, unde isi vede realizarile. Diplome, premii, certificate de onoare. Carti publicate, sesiuni de autografe, oameni carora le-a zdruncinat intregul set de valori, alte manuscrise obscure, idei nepublicate, ganduri ce nu o sa fie lecturate niciodata. Viata sa intreaga este un manuscris, sustinerea unei teze inoculate inca de pe vremea adolescentei si in fiecare seara adoarme cu multumirea ca si-a implinit menirea, ca viata sa a fost mai valoroasa decat a celorlalti si ca mostenirea lasata de el este mai puternica decat a celor care se multumesc doar cu cativa urmasi biologici.

Are nevoie de cei ca Platon, Kant, Nietzsche si Kierkegaard, despre care stie sigur ca au lasat in urma lor o urma mult mai importanta decat oricine altcineva, tocmai pentru ca s-au dedicate celibatului, respingand orice urma de sentiment. Stie sigur ca asta este calea spre cele mai inalte culmi ale ideilor. Este adeptul lui Stuart Mill care spunea ca placerile intelectuale sunt mai puternice ca durata si intensitate decat cele carnale si stie ca nu ar fi ajuns, asemenea lor,  nemuritor prin idei daca ar fi fost si EA alaturi.

Dar in unele seri, nu alege nicio carte de pe raft. Iar lumina nu i se pare atat de calda, ci obositoare. Premiile si onorurile i se par doar clipe efemere, care nu au nicio valoare in timp, iar povestile din carti doar o modalitate de a trai prin altcineva. Si in acele seri, stinge lampa si aprinde proiectorul. Si se uita la pozele ei, de-a lungul timpului. Unele vechi, daruite chiar de ea si altele mai noi, pe care nu stie ca el le are. In fata ochilor i se deruleaza o poveste. Ea, fericita, mereu surazatoare. Ea, inconjurata de dorinte pamantesti, de bucurii marunte. Ea, in ziua nuntii ei. Ea cu copii si ea la nunta lor. La fel de tanara, nemuritoare, mereu fericita si zambitoare. Ii urmareste povestea si de fiecare data observa ceva nou. Stie ca putea fi el cel de langa ea si doar pentru o clipa se intreaba “cum ar fi fost”. Zambeste cinic si priveste sfidator, urandu-se pentru o clipa, urandu-si partea din el care inca a ramas umana si urandu-si regretele.

Pentru ca in mintea sa, idealul sau nu putea fi realizat cu ea alaturi. S-ar fi pierdut in lucruri mundane, iar ideile sale ar fi ramas ponosite, intr-un sertar al mintii sale, un sertar a carui cheie ar fi fost aruncata in ziua in care ar fi spus “Da”.

“E foarte simplu să (te) minţi. E destul să spui: ‘Nu regret nimic, nu mă doare nimic, nu-mi lipseşte nimic, mă culc liniştit, a trecut de 11 noaptea’. E foarte simplu. Hai, curaj! Pe dracu’.

(written for a contest)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s