Sustin Educatia. Alternativa si extracurriculara

De aproximativ o luna fac interviuri cu educatoarele, invatatoarele si profesoarele care au inaintat proiecte pentru “Sustin Educatia”, un program care vrea sa stranga fonduri pentru organizarea unor ateliere in afara curriculumului scolar.

In timpul pre-dcomentarii si documentarii, dau si din declaratiile doamnelor cu care am avut placerea sa “stau de vorba” prin e-mail, am aflat cat de nevoie este in Romania de un astfel de program.

Sumele cerute de acestea inseamna mai nimic pentru multi, dar pentru initiatoarele proiectelor si copiii care urmeaza sa ia parte la ateliere, aceastea reprezinta “totul”. Adica sa spunem 1600 de ron pentru initierea unui proiect care ii indeamna pe copii sa citeasca. Bani care ar acoperi costul cartilor. Investitie de pe urma careia profitul ar fi extrordinar.

M-au impresionat pozele cu doamnele care participa la “Sustin Educatia”. M-au impresionat, pentru ca fac parte dintr-alta lume, care chiar isi doreste, dar nu are cum.

Asa ca o sa “Sustin Educatia” si la primul salariu donez. Pentru ca nu am facut-o pana acum si ar cam fi cazul.

Mai multe despre sustinerea financiara a proiectelor aici, iar aici ultimul interviu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s